Ipamorelina, uneori scrisă și ca „ipamoreline”, este un peptid creat în laborator cu structura chimică Aib-His-D-2-Nal-D-Phe-Lys-NH2. Aceasta înseamnă că este alcătuită dintr-o secvență specifică de cinci blocuri constitutive de aminoacizi, inclusiv câteva componente atipice, neobișnuite, care nu se regăsesc în proteinele alimentare obișnuite [1]. A fost dezvoltată de cercetători care lucrau la crearea unui compus care să elibereze hormonul de creștere. A rezultat dintr-un program chimic mai amplu care studia o familie înrudită de peptide cunoscută sub numele de peptide eliberatoare de hormon de creștere (GHRP). Ipamorelina a fost identificată în mod specific ca un candidat promițător după ce cercetătorii au eliminat un segment dipeptidic specific dintr-un compus anterior numit GHRP-1 și au perfecționat structura rămasă [1].
Din punct de vedere al clasificării de bază, ipamorelina face parte din categoria compușilor denumiți secretagogi ai hormonului de creștere. Aceasta înseamnă că acționează prin stimularea hipofizei proprii a organismului pentru a elibera hormonul de creștere, fără a fi ea însăși hormonul de creștere — o distincție discutată mai detaliat mai jos.
Ce face ipamorelina?
În esență, ipamorelina stimulează eliberarea hormonului de creștere din hipofiză. Cercetările fundamentale care au demonstrat acest lucru au fost efectuate atât în condiții de laborator (in vitro), cât și pe animale (in vivo), înainte de a exista date referitoare la oameni. În testele inițiale efectuate pe celule izolate din hipofiza șobolanului, ipamorelina a stimulat eliberarea hormonului de creștere cu o intensitate și o eficacitate comparabile cu cele ale unui compus deja cunoscut, denumit GHRP-6 [1]. Când a fost testată pe animale vii, mai întâi pe șobolani anesteziați, apoi pe porci conștienți, ipamorelina a provocat din nou creșteri semnificative, dependente de doză, ale eliberării hormonului de creștere. Efectele au fost, în general, similare ca amploare cu cele ale GHRP-6 [1].
O descoperire deosebit de importantă din aceleași studii preliminare a fost faptul că ipamorelina părea să fie clar selectivă în ceea ce privește efectele sale. Atunci când cercetătorii au măsurat alte hormoni asociați cu hipofiza la porci, inclusiv hormonul foliculotrop (FSH), hormonul luteinizant (LH), prolactina și hormonul tirotrop (TSH), niciunul dintre aceștia nu a suferit modificări semnificative în urma tratamentului cu ipamorelină [1].
Ceea ce este poate cel mai demn de remarcat este faptul că compușii înrudiți, precum GHRP-6 și GHRP-2, au determinat, de asemenea, o creștere a nivelului de ACTH și cortizol, hormoni asociați cu reacția de stres a organismului. Ipamorelina, însă, nu a provocat o creștere semnificativă a niciunuia dintre aceștia — chiar și la doze de peste 200 de ori mai mari decât cantitatea necesară pentru a-i declanșa efectul de eliberare a hormonului de creștere [1].
Această combinație de proprietăți — creșterea eficientă a nivelului hormonului de creștere, lăsând în același timp câteva alte sisteme hormonale în mare măsură neafectate — i-a determinat pe cercetătorii inițiali să descrie ipamorelina ca fiind primul compus de tip GHRP cu un nivel de selectivitate comparabil cu cel al hormonului natural de eliberare a hormonului de creștere (GHRH) [1].
Pentru ce se utilizează Ipamorelina?
Bazându-ne strict pe studiile publicate și evaluate de experți, disponibile până în prezent, domeniul cel mai bine documentat al cercetărilor clinice cu ipamorelină la oameni a vizat, de fapt, un context destul de diferit de cel la care se așteaptă majoritatea celor care caută informații despre acest medicament: regenerarea gastro-după operație. Un studiu clinic randomizat, controlat cu placebo, de fază 2, multicentric, a testat în mod specific ipamorelina, administrată sub formă de perfuzie intravenoasă de două ori pe zi, la pacienți adulți aflați în proces de recuperare după o operație de rezecție intestinală. Cercetătorii au evaluat dacă aceasta ar putea accelera revenirea la funcția digestivă normală, o complicație postoperatorie frecventă numită obstrucție intestinală paralitică [2].
Această legătură există deoarece receptorul grelinei, care este activat de ipamorelină, joacă un rol dovedit și în motilitatea gastro-intestinală, nu doar în eliberarea hormonului de creștere. Acest lucru le-a oferit cercetătorilor o justificare clinică concretă pentru a testa substanța în acest context al regenerării chirurgicale.
Pe lângă această utilizare postoperatorie, ipamorelina a fost, de asemenea, studiată pe larg în cadrul cercetărilor generale privind axa hormonului de creștere. Acestea includ studiul efectelor sale asupra nivelurilor hormonului de creștere și ale IGF-1, asupra formării osoase și a compoziției corporale în modele animale, precum și asupra comportamentului său farmacocinetic la voluntari umani [1], [3].
Este important să fim direcți în această privință. În ciuda acestui domeniu de interes în cercetare, ipamorelina nu a primit aprobarea FDA sau a vreunei autorități de reglementare comparabile pentru niciuna dintre aceste utilizări, inclusiv pentru utilizarea în cazul obstrucției intestinale paralitice, pentru care a fost testată în mod specific. Aceasta rămâne clasificată ca substanță experimentală, nu ca medicament aprobat. Utilizările discutate în contextul fitnessului, al anti-îmbătrânirii sau al culturismului depășesc cu mult această bază fundamentală, mai puțin studiată, a studiilor clinice.
Ipamorelina este un peptid care eliberează hormonul de creștere (GHRP)?
Da, ipamorelina este clasificată ca peptidă eliberatoare de hormon de creștere (GHRP). Aceasta reprezintă o categorie distinctă de analogii hormonului eliberator de hormon de creștere (GHRH), precum CJC-1295. Înțelegerea acestei distincții este esențială pentru a înțelege modul în care ipamorelina acționează efectiv în organism.
Ipamorelina este un GHRP sau un GHRH?
Ipamorelina face parte din familia GHRP, nu din cea a GHRH. Această clasificare decurge direct din ținta sa receptorială, și nu doar din denumire. În studiile farmacologice de bază privind ipamorelina, cercetătorii au utilizat agenți blocanți specifici atât pentru receptorii de tip GHRP, cât și pentru cei de tip GHRH, pentru a stabili prin ce cale acționează de fapt ipamorelina. Rezultatele au arătat în mod clar că ipamorelina, la fel ca și compusul deja cunoscut GHRP-6, a stimulat eliberarea hormonului de creștere prin intermediul unui „receptor similar cu GHRP”, și nu printr-o cale separată a receptorului GHRH [1]. Acest receptor similar cu GHRP este cunoscut astăzi, mai formal, sub denumirea de receptor de grelină, adică GHS-R1a (receptorul secretagog al hormonului de creștere de tip 1a). Este vorba despre același receptor care activează grelina, un hormon prezent în mod natural în organism, motiv pentru care ipamorelina este adesea și cu precizie descrisă ca mimetic al grelinei sau agonist al receptorului de grelină [4].
În cadrul categoriei mai largi a GHRP, studiile inițiale au evidențiat în mod specific ipamorelina ca fiind neobișnuit de selectivă în comparație cu compușii anteriori, precum GHRP-1, GHRP-2 și GHRP-6. Acest lucru se bazează pe lipsa unui efect semnificativ asupra cortizolului, ACTH și a câtorva alte hormoni hipofizari descriși mai sus [1]. De aceea, este adesea descrisă în literatura științifică drept „primul secretagog selectiv al hormonului de creștere”.
Cum acționează ipamorelina — mecanismul de acțiune
Mecanismul de acțiune al ipamorelinei se concentrează pe legarea și activarea receptorului de grelină (GHS-R1a). Acest receptor se găsește în principal pe celulele producătoare de hormon de creștere, numite somatotrofe, în loba anterioară a hipofizei, precum și în regiunea hipotalamică a creierului, care ajută la reglarea sistemului mai amplu al hormonului de creștere [4]. O analiză științifică detaliată a modului în care secretagogii hormonului de creștere se integrează în sistemul natural al grelinei din organism a clarificat un aspect important. Acest sistem receptor nu ocolește pur și simplu mecanismele normale de control și echilibru hormonal ale organismului. Mai degrabă, pare să acționeze parțial prin contribuția la depășirea anumitor „frâne” inhibitoare pe care organismul le aplică în mod normal asupra eliberării hormonului de creștere. Aceasta include o rezistență parțială la efectele inhibitoare atât ale glucozei din sânge, cât și ale somatostatinei, care este principalul inhibitor natural al secreției hormonului de creștere în organism [4].
Aceeași analiză a descris sistemul receptorului de grelină ca funcționând ca un amplificator al unei căi de semnalizare distincte a GHRH. Acesta acționează, într-un fel, în paralel cu acesta, și nu ca un substitut complet. Acest lucru ajută la explicarea motivului pentru care analogii GHRH, precum CJC-1295, și agoniștii receptorului de grelină, precum ipamorelina, sunt adesea discutați împreună ca acționând prin mecanisme complementare, și nu redundante [4].
Merită să fim preciși în ceea ce privește semnificația termenilor „desensibilizare” sau „inhibare” a somatostatinei în acest context. Studiile indică faptul că calea ipamorelinei poate ocoli parțial sau reduce efectul inhibitor al somatostatinei, fără a elimina complet rolul regulator al acesteia. Aceasta înseamnă că sistemul natural de feedback al organismului rămâne cel puțin parțial intact, și nu este ocolit în totalitate. Aceasta este o distincție importantă față de injectarea directă a hormonului de creștere în sine, deoarece administrarea directă a hormonului nu trece deloc prin același punct natural de control regulativ.
Ipamorelina este un steroid, un hormon de creștere sau un peptid?
Pentru a clarifica direct un punct de confuzie frecvent: ipamorelina este un peptid, nu un steroid, și nu este chiar hormonul de creștere (HGH), deși este strâns legată de sistemul hormonului de creștere în ansamblu. Din punct de vedere structural, este un lanț format din cinci aminoacizi [1]. Acest lucru o plasează într-o categorie chimică complet diferită de cea a steroizilor anabolico-androgeni, care sunt construiți pe baza unei structuri inelare steroidice derivată din colesterol. Aceste două substanțe nu prezintă suprapuneri semnificative nici din punct de vedere structural, nici din punct de vedere mecanic, iar ipamorelina nu acționează asupra receptorilor androgenici în același mod în care o fac steroizii anabolici.
De asemenea, nu este doar hormonul de creștere. Este mai degrabă clasificată în mod specific ca secretagog al hormonului de creștere — o substanță care stimulează organismul să elibereze propriul hormon de creștere din hipofiză, spre deosebire de administrarea directă în fluxul sanguin a unui hormon de creștere sintetic, de origine externă [1], [4].
Ipamorelina nu este nici un SARM (modulator selectiv al receptorului androgenic), o clasă distinctă de compuși care acționează direct asupra receptorilor androgenici din țesutul muscular și osos. Receptorul țintă al ipamorelinei, receptorul grelinei, reprezintă un sistem biologic complet diferit de calea receptorului androgenic, în care intervin SARM-urile [4].
În mod similar, ipamorelina nu este un agonist al receptorului GLP-1, o clasă de medicamente care include medicamente precum semaglutidul, utilizate în tratamentul diabetului și în controlul greutății. Medicamentele GLP-1 acționează prin intermediul sistemului hormonal al incretinelor, implicat în reglarea glicemiei și a apetitului — o cale distinctă de axa grelină/hormonul de creștere, în care intervine ipamorelina, deși ambele sisteme, cel al grelinei și cel al GLP-1, au un anumit rol în reglarea apetitului în sens mai larg.
Limitele dovezilor actuale
Farmacologia de bază a ipamorelinei, inclusiv capacitatea sa de a stimula în mod selectiv secreția hormonului de creștere fără a afecta în mod semnificativ nivelul de cortizol, ACTH și a câtorva alte hormoni hipofizari, este bine documentată de studii revizuite pe animale și de studii preliminare pe oameni [1]. Cea mai semnificativă bază de dovezi din studiile clinice efectuate pe oameni se referă în mod specific la regenerarea postoperatorie a tractului gastro-intestinal [2] — o aplicație mai restrânsă și diferită de obiectivele generale de bunăstare sau de performanță adesea asociate cu acest compus în contexte informale.
Clasificarea sa ca GHRP care acționează prin intermediul receptorului de grelină (GHS-R1a) este, de asemenea, bine stabilită în literatura de specialitate farmacologică de bază [1] și susținută de analize mecanistice mai ample ale sistemului de semnalizare al grelinei [4]. Gradul exact în care calea ipamorelinei rămâne supusă feedback-ului regulatoriu natural al organismului, bazat pe somatostatină, în comparație cu o ocolire mai completă a acestui sistem, este descris în literatura mecanicistă și de sinteză. Cu toate acestea, acest aspect nu a fost izolat și cuantificat în mod specific pentru ipamorelină într-un studiu dedicat efectuat pe oameni, care să măsoare exact această chestiune. Afirmațiile mai generale privind ceea ce „face” ipamorelina pentru mușchi, pierderea de grăsime, somn sau obiectivele anti-îmbătrânire depășesc această bază fundamentală de dovezi clinice și mecaniciste și ar trebui tratate cu prudența cuvenită.
Mențiune
Ipamorelina nu este aprobată de Agenția Americană pentru Alimente și Medicamente (FDA), de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) sau de vreo altă autoritate de reglementare echivalentă pentru nicio utilizare la om. Acest articol este furnizat exclusiv în scopuri educaționale și informative generale, reflectă stadiul actual al literaturii științifice publicate la momentul redactării și nu constituie un sfat medical. Nu este produsă sau comercializată sub supravegherea privind calitatea și siguranța aplicabilă medicamentelor aprobate. Studiile rezumate în acest articol provin din farmacologia de fază incipientă, studiile pe animale, un număr redus de studii clinice la om și analize mecaniciste și nu stabilesc că ipamorelina este sigură sau eficientă pentru utilizarea generală la om, inclusiv în scopuri de fitness, anti-îmbătrânire sau culturism. Niciun element din acest articol nu trebuie interpretat ca o recomandare de utilizare, achiziționare sau administrare a ipamorelinei. Articolul nu identifică, nu recomandă și nu susține niciun furnizor, marcă sau produs specific. Orice persoană care ia în considerare utilizarea ipamorelinei sau a oricărui alt peptid ar trebui să consulte un profesionist din domeniul sănătății calificat și autorizat înainte de a lua orice decizie.
Referințe
[1] Raun, K., Hansen, B. S., Johansen, N. L., Thøgersen, H., Madsen, K., Ankersen, M. și Andersen, P. H. (1998). Ipamorelin, primul secretagog selectiv al hormonului de creștere. European Journal of Endocrinology, 139(5), 552–561. https://doi.org/10.1530/eje.0.1390552
[2] Beck, D. E., Sweeney, W. B., McCarter, M. D. și Grupul de studiu Ipamorelin 201. (2014). Studiu prospectiv, randomizat, controlat, de validare a conceptului privind ipamorelinul, un mimetic al grelinei, pentru tratamentul ileusului postoperator la pacienții cu rezecție intestinală. Revista internațională de boli colorectale, 29(12), 1527–1534. https://doi.org/10.1007/s00384-014-2030-8
[3] Gobburu, J. V., Agersø, H., Jusko, W. J. și Ynddal, L. (1999). Modelarea farmacocinetică și farmacodinamică a ipamorelinei, o peptidă care stimulează eliberarea hormonului de creștere, la voluntari umani. Cercetări farmaceutice, 16(9), 1412–1416. https://doi.org/10.1023/a:1018955126402
[4] Veldhuis, J. D., & Bowers, C. Y. (2010). Integrarea GHS în sistemul grelinei. Revista internațională de peptide, 2010, articolul 879503. https://doi.org/10.1155/2010/879503