Ipamorelina dispune de date farmacocinetice reale și directe obținute în urma testării administrării intranazale la oameni. Acesta este un adevărat element de diferențiere față de multe alte peptide discutate în această serie. Aceleași studii au arătat însă că administrarea intranazală este semnificativ mai puțin eficientă decât injecția. Nu există studii echivalente la om pentru formele de capsule sau comprimate orale, care s-ar confrunta cu aceeași problemă fundamentală a degradării digestive, comună peptidelor în general.
Ipamorelină sub formă de spray nazal
Spre deosebire de CJC-1295, pentru care nu există un studiu dedicat privind biodisponibilitatea pe cale nazală, ipamorelina a fost, de fapt, testată direct pe cale nazală în cadrul unor studii farmacocinetice controlate, similare celor efectuate pe oameni. Acest lucru o plasează într-un domeniu cu adevărat susținut de dovezi, și nu de simple speculații. Un studiu farmacocinetic care a comparat în mod specific ipamorelina cu alți stimulatori peptidici ai hormonului de creștere a arătat că biodisponibilitatea ipamorelinei după administrarea intranazală a fost de aproximativ 20%. Aceasta înseamnă că aproximativ o cincime din doza administrată a ajuns în circulația sistemică, în comparație cu administrarea prin injecție [1].
Acesta este un punct de date real și util. Totuși, este important să înțelegem ce ne spune. 20% reprezintă un indice de absorbție semnificativ redus în comparație cu administrarea prin injecție. Aceleași studii au arătat că câteva compuși cu structură înrudită, testați în cadrul acestor studii, au atins o biodisponibilitate intranazală mai ridicată, mai apropiată de 50%. Acest lucru indică faptul că structura chimică a ipamorelinei o poate face relativ mai puțin eficientă în traversarea mucoasei nazale decât unele dintre rudele sale chimice apropiate [1].
Această descoperire demonstrează că absorbția nazală a acestei familii generale de peptide este reală din punct de vedere biologic și măsurabilă. Totuși, aceasta înseamnă, de asemenea, că, pe baza acestor studii concrete publicate, se poate preconiza că un spray nazal ar administra o doză activă mult mai mică în fluxul sanguin decât o cantitate echivalentă administrată prin injecție.
Este important de menționat că acest studiu farmacocinetic a măsurat absorbția în circulația sanguină — nu neapărat răspunsul hormonului de creștere care rezultă din aceasta sau orice rezultat clinic ulterior al utilizării nasale în mod specific. Așadar, deși valoarea biodisponibilității în sine este bine documentată, semnificația sa practică pentru răspunsul hormonal după utilizarea spray-ului nazal în cadrul produsului real nu a fost confirmată separat prin studii suplimentare.
Ipamorelină: capsule orale, comprimate și pastile
Ipamorelina, fiind un peptid format dintr-un lanț de cinci aminoacizi, ar trebui să se confrunte cu aceeași barieră fundamentală care afectează medicamentele peptidice ca categorie atunci când sunt ingerate. Enzimele digestive din stomac și intestine, împreună cu mediul stomacal extrem de acid, descompun în general peptidele înainte ca acestea să poată fi absorbite intacte. Chiar și fragmentele care supraviețuiesc se confruntă cu o absorbție slabă prin peretele intestinal, datorită dimensiunii și proprietăților lor chimice [2]. Aceasta este o regulă generală bine stabilită în știința farmaceutică a peptidelor, nu o afirmație specifică de marketing. Niciun studiu farmacocinetic publicat identificat în aceste cercetări nu a măsurat biodisponibilitatea orală a ipamorelinei în mod specific, pentru a confirma sau infirma cât de semnificativă este această barieră în practică.
Așa cum s-a discutat în legătură cu CJC-1295 în alte articole din această serie, obținerea unei activități orale semnificative pentru această clasă generală de compuși a necesitat, de-a lungul timpului, o reproiectare chimică intenționată. O moleculă înrudită, dar distinctă din punct de vedere structural, concepută special pentru a rezista digestiei prin modificarea scheletului peptidic de bază, a atins o biodisponibilitate orală reală în testele pe animale. Totuși, aceasta a implicat un compus complet diferit, special conceput — nu ipamorelina standard în sine [3].
Având în vedere această combinație între principiile generale ale farmacologiei peptidelor și lipsa oricărui studiu specific privind biodisponibilitatea orală a ipamorelinei nemodificate, nu se poate presupune că capsulele orale, comprimatele sau pastilele care conțin peptida standard ipamorelină ar asigura în mod fiabil administrarea unei doze eficiente și intacte în circulația sistemică. Nu există dovezi clinice care să susțină formele orale ca o cale de administrare stabilită și eficientă pentru acest compus specific.
Stilouri și dispozitive de injectare pentru Ipamorelină
În ceea ce privește dimensiunea acului pentru administrarea prin injecție, studiile clinice privind ipamorelina au utilizat perfuzia intravenoasă, și nu autoinjectarea subcutanată [4], [5]. Aceasta înseamnă că niciun studiu publicat nu precizează dimensiunea sau lungimea acului utilizat în contextul autoinjectării, deoarece acesta este un detaliu practic, detaliu clinic relevant pentru administrarea la domiciliu, și nu o descoperire științifică raportată în articolele de cercetare rezultate. Ca informație generală aplicabilă pe scară largă injecțiilor subcutanate cu peptide, fără a fi specifică studiilor privind ipamorelina, acele utilizate în mod obișnuit pentru acest scop general sunt de obicei scurte și subțiri. Acestea au adesea un calibru cuprins între 29 și 31 și o lungime de aproximativ 4 până la 8 milimetri. Acest lucru reflectă practica standard de a ajunge la stratul de țesut adipos subcutanat fără a pătrunde mai adânc în mușchi. Aceasta este o convenție generală de injectare derivată din practicile mai largi de administrare a peptidelor și a insulinei — nu este o recomandare validată legată în mod specific de studiile cu ipamorelină sau de produsul de tip stilou.
În ceea ce privește dispozitivele de tip „pen” destinate în mod specific ipamorelinei, niciun studiu evaluat din această serie nu a analizat un astfel de dispozitiv pentru acest compus. Așa cum s-a discutat în cazul CJC-1295 în altă parte a acestei serii, „stiloul” reprezintă pur și simplu un mecanism alternativ de administrare a aceleiași soluții de bază de peptidă, și nu o formulă distinctă, studiată separat.
Limitele dovezilor actuale
Biodisponibilitatea intranazală a ipamorelinei, de aproximativ 20%, este într-adevăr documentată prin studii farmacocinetice directe. Acest lucru o face una dintre cele mai bine caracterizate căi de administrare discutate în această serie [1]. Merită însă menționat faptul că această valoare descrie absorbția în circulația sanguină, și nu un rezultat hormonal sau clinic confirmat specific produselor sub formă de spray nazal.
Formele de capsule orale și comprimate nu sunt susținute de niciun studiu specific privind biodisponibilitatea. Principiile generale ale farmacologiei peptidelor sugerează că acestea ar suferi o degradare semnificativă înainte de absorbție [2]. Informațiile privind dimensiunea acului și a dispozitivelor de injectare reflectă practica generală în administrarea peptidelor, și nu studii validate specifice pentru ipamorelină.
Mențiune
Ipamorelina nu este aprobată de Agenția Americană pentru Alimente și Medicamente (FDA), de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și nici de vreo autoritate de reglementare echivalentă pentru nicio utilizare la om, sub nicio formă de administrare, inclusiv spray nazal, capsule orale, comprimate sau injecții. Nu este produsă sau comercializată sub supravegherea privind calitatea și siguranța aplicabilă medicamentelor aprobate. Informațiile din acest articol se bazează pe studii farmacocinetice publicate și pe principiile generale ale farmacologiei peptidelor și nu stabilesc că vreo formă specifică de administrare este sigură sau eficientă pentru utilizarea generală. Acest articol este furnizat exclusiv în scopuri educaționale și informative generale, reflectă stadiul literaturii științifice publicate la momentul redactării și nu constituie un sfat medical. Nu constituie instrucțiuni de administrare, iar nimic din conținutul său nu trebuie interpretat ca o recomandare de utilizare, procurare sau administrare a ipamorelinei sub orice formă.
Referințe
[1] Johansen, P. B., Hansen, K. T., Andersen, J. V. și Johansen, N. L. (1998). Evaluarea farmacocinetică a ipamorelinei și a altor secretagogi peptidici ai hormonului de creștere, cu accent pe absorbția nazală. Xenobiotica, 28(11), 1083–1092. https://doi.org/10.1080/004982598238976
[2] Chen, G., Kang, W., Li, W., Chen, S. și Gao, Y. (2022). Administrarea orală a medicamentelor pe bază de proteine și peptide: de la abordări nespecifice de formulare la strategii de țintire a celulelor intestinale. Teranostică, 12(3), 1419–1439. https://doi.org/10.7150/thno.61747
[3] Hansen, B. S., Raun, K., Nielsen, K. K., Johansen, P. B., Hansen, T. K., Peschke, B., Lau, J., Andersen, P. H., & Ankersen, M. (1999). Caracterizarea farmacologică a unui nou secretagog oral al hormonului de creștere (GH), NN703. European Journal of Endocrinology, 141(2), 180–189. https://doi.org/10.1530/eje.0.1410180
[4] Gobburu, J. V., Agersø, H., Jusko, W. J. și Ynddal, L. (1999). Modelarea farmacocinetică și farmacodinamică a ipamorelinei, o peptidă care stimulează eliberarea hormonului de creștere, la voluntari umani. Cercetări farmaceutice, 16(9), 1412–1416. https://doi.org/10.1023/a:1018955126402
[5] Beck, D. E., Sweeney, W. B., McCarter, M. D. și Grupul de studiu Ipamorelin 201. (2014). Studiu prospectiv, randomizat, controlat, de validare a conceptului privind ipamorelinul, un mimetic al grelinei, pentru tratamentul ileusului postoperator la pacienții cu rezecție intestinală. Revista internațională de boli colorectale, 29(12), 1527–1534. https://doi.org/10.1007/s00384-014-2030-8